Descriere generala
Turda este una din cele sase localitati urbane a orasului Cluj si al doilea municipiu ca marime, dupa resedinta de judet, din punct de vedere al numarului populatiei, care reprezinta 8,3% din populatia totala a judetului si 14,55 din populatia urbana a acestuia.
Ca suprafata, teritoriul administrativ al municipiului Turda reprezinta 1,37% din teritoriul judetean. Este amplasat în partea de sud a judetului, în culoarul depresionar al Ariesului inferior. Teritoriul sau administrativ se învecineaza cu teritoriul orasului Câmpia Turzii la sud est si cu teritoriile comunelor Calarasi, Mihai Viteazu, Sandulesti, Tureni, Ploscos si Viisoara.
Turda s-a dezvoltat în lunca fertila a Ariesului, în subsolul unde exista o importanta resursa naturala –sarea – de prezenta careia se leaga aparitia si continuitatea asezarii. Primele urme de asezari omenesti descoperite sunt din epoca bronzului. Dovezi materiale identificate atesta faptul ca sarea din vecinatatea asezarii era exploatata de daci cunoscuti si sub numele de agatirsi, în timpul carora localitatea se numea POTAISSA. Dupa cucerirea unei parti din Dacia de catre romani (105-106 e.n. ), viata asezarii a continuat sub acelasi nume .
Initial Potaissa era o localitate modesta, un simplu vicus. Intrucât acest sat era asezat pe principalul drum care traversa Dacia de la sud la nord, legand centrele ei administrative si militare, Sarmizegetuza si Apulum cu Porolissum si în aproprierea unor ocne de sare, localitatea s-a dezvoltat rapid, populatia a crescut, de asemenea, varietatea ocupatiilor.
Primul document din evul mediu care atesta existenta localitatii Turda , dateaza din anul 1075, legat de exploatarea sarii, ceea ce a permis obtinerea unor privilegii si a determinat transformarea asezarii într-un important centru comercial. Localitatea Turda a suferit mult de pe urma invaziei tatarilor (1241, 1285 ) dar s-a refacut repede dupa extinderea exploatarilor de sare.
În a doua jumatate a secolului XIII –lea în Turda au fost adusi colonisti sasi “oaspeti “ în documente, pentru a lucra la exploatarea salinelor .
Exploatarea zacamântului de sare începe în perioada ocupatiei romane în Dacia. Primele exploatari erau de suprafata. Se presupune ca Lacul Roman, actualul strand din Baile Sarate, ar putea fi o locatie de exploatare de suprafata. Urmele unor exploatari romane în subteran au fost întâlnite în Valea Sarata. Primul document care, indirect, certifica existenta ocnelor de la Turda, dateaza din 1075, este emis de cancelaria maghiara si mentioneaza vama ocnelor de sare de “la cetatea ce se cheama Turda … în locul ce se cheama ungureste Aranyas iar în latineste aureus. Prima referire la “ocna de sare de la Turda" dateaza din anul 1271, aceasta fiind daruita capitolului din Transilvania. Exploatarea sarii din aceasta zona s-a facut în permanent, cu perioadele de crestere sau scadere a ritmului de dezvoltare, pâna la începutul secolului XX Lucrarile pe amplasamentul actualei saline au început în anul 1690, respectiv la puturile minei “Terezia “ si, la scurt timp, ale minei “Sf. Anton", continuând, de-a lungul urmatoarelor secole, cu minele Rudolf si Ghizela precum si cu galeria de transport Frantz Iosif, pentru evacuarea sarii extrase.
Zacamantul de sare de la Turda apartine aliniamentului diapir de vest , care se dezvolta începând din Maramures, în nord, pâna în zona Sibiului, la sud. Aceluiasi aliniament diapir îi apartin si zacamintele Ocna Dej, Sic, Cojocna , Valea Florilor si Ocna Mures. Situat în partea de N-E a orasului, zacamântul se întinde pe o suprafata de aproximativ 45 km², iar grosimea medie a sarii se situeaza în jurul valorii de 250 m .In zona axiala a cutei diapire grosimea sarii depaseste frecvent 1200 m. Sarea de la Turda este o roca monominerala, compusa din halit (NaCl), mineral al carui proportie depaseste 99 %. Elementele insolubile formate în principal din CaSO 4, nu depasesc 0,7 %. Rezerva geologica estimata este de 38.750 milioane tone. Formatiunile terigene situate în acoperisul sarii, au grosimi cuprinse între 0,5 cm si 20-25 cm.
Aparitia sarii la suprafata, ca urmare a erodarii de catre Valea Florilor si Valea Sarata a rocilor sterile situate în acoperisul zacamantului, a facut ca prezenta ei sa fie cunoscuta din cele mai vechi timpuri.
Exploatarea sistematica a zacamântului, la început prin lucrari miniere de suprafata iar mai târziu în subteran, începe în perioada ocupatiei romane în Dacia, având un rol economic fundamental în dezvoltarea localitatii Potaissa. Primele localizari romane pot fi localizate în microdepresiunea Baile Sarate. Exploatarile romane la zi, aveau forma dreptunghiulara, în cariera cu trepte rasturnate. Sarea extrasa era transportata pe plane înclinate dispuse la unul din capetele carierei. La adancimea de 12 – 15 m locatia era abandonata, datorita acumularii apei în baza carierei si a dificultatii evacuarii sarii extrasa din masiv . Se presupune ca actualul strand -Lacul Roman - ar putea fi o locatie de exploatare de tipul descris anterior .
In primul document cunoscut pana în prezent cu referire la Transilvania, emis de cancelaria maghiara în anul 1075 este mentionata vama ocnelor de sare “ la cetatea ce se cheama Turda …”
Documentul citat nu mentioneaza existenta la Turda a unor exploatari propriu zise, dar înfiintarea unei vami ai sarii “… pe drumul Ariesului si al Muresului …” ar putea fi un argument în favoarea existentei unor exploatari de sare în functiune. Turda, ca cetate regala, ar fi putut avea rolul de a apara salinele din apropiere. In cursul secolului al XIII –lea este pomenita documentar Ocna de la Turda. Astfel la 1 mai 1271 se daruia capitalului din Transilvania “ ocna de sare de la Turda “.
In anul 1690, sunt începute primele lucrari miniere de deschidere pe amplasamentul salinei actuale, materializate prin puturile din cupola camerei de mina “ Sf. Terezia “. La putin timp este deschisa si mina “ Sf .Antoniu .”